motounelte.com.ro Web analytics

CURĂȚARE DE TERENURI, CONSTRUIREA DE SAIVANE SI GRAJDURI

 

a. Servicii de defrișare, curățare și lucrări de întreținere a terenurilor, păsunilor, livezilor 

b. Construcții de saivane, grajduri pentru creșterea și îngrășarea animalelor;

 

 

 

a. Aceste servicii se adresează proprietarilor de teren, care vor curăța sau reabilita aceste terenuri pentru creșterea animalelor sau pentru gradini si livezi nou-infiintate.

 

Interesul nostru major este de a reda agriculturii terenurile degradate, de a îmbunătăți solul prin mijloace mecanizate moderne și ecologice. Un sol protejat prin lucrări corecte reține apa în el, asigură randament bun, dar și durabilitate în folosire.

 

Defrisarea și curățarea pășunilor manual (cu motocoase, drujbe) sau cu mulcere (freze) trase de tractor - intre 80 si 120 CP. Serviciile de curățare a pășunilor se pot presta pe orice fel de teren, în orice tip de vegetație, în toate zonele: deal, munte, luncă, marginea lacurilor, marginea drumurilor, a cursurilor de apă, etc. Grosimea maximă a vegetației pe care o tăiem si mărunțim este de pâna la 15 cm. Dar, trunchiurile de peste 15 cm diametru, se folosesc ca si lemn de foc (sunt aproape gratis, daca proprietarul își curăță singur terenul si le duce acasă).

Reabilitare de terenuri degradate - în acest caz, este recomandată curățarea de tufe sub nivelul solului, cu utilaje specializate care toacă rădăcinile la 10 - 40 cm sub nivelul solului. Apoi se terasează terenul în funcție de necesitățile rezultate din proiect. Dupa care se replanteaza arboret folositor (fag, stejar, molid), iar terenul se îngrădește. Aceste proiecte sunt finanțabile din fonduri UE. 

Reabilitare de curți, grădini sau livezi - în cazul suprafețelor mici, lucrările presupun cheltuieli mai mari de finisare (drenaje pentru surplusul de apă de ploaie, amenajări funciare mai complexe, însămânțare de gazon, plantare de arbori decorativi, etc). 

 

Etapele de lucru sunt:

  • inspectarea si măsurarea suprafeței de lucru (fotoplan APIA, GPS si roata de măsură). Nu este nevoie de nici un instrument special, sau de vreun deviz special, ca și dovadă a curățirii suprafeței finanțate, pentru că oricum APIA va inspecta periodic zona lucrată din elicopter - rezulta un fotoplan, pe baza caruia se acorda - sau nu - subventia APIA), tăierea si folosirea copacilor mai groși ca si lemn de foc, marcarea gropilor sau a stâncilor mai înalte (acolo unde acestea există, pot deteriora utilajele),
  • tăierea si mărunțirea vegetației de pe terenul de defrișat (cu motocoase de umăr de putere mare, sau utilaje de mărunțit vegetația - freză forestieră - dupa tractor sau excavator). O pășune curățată, cu arboretele măruțit, este o pășune ecologică, si va fi mai usor de întreținut ulterior. Resturile vegetale lăsate in urmă de utilaj sunt între 5 și 20 cm lungime, acestea vor putrezi ușor, și se vor transforma în îngrășământ natural pentru iarbă. Tot cu ajutorul frezei, terenul este curățat de mușuroaie (acestea sunt frezate până la 3-5 cm deasupera nivelului solului - pentru a nu deteriora iarba). 
  • în cazul în care terenul se va transforma in teren agricol, solul se prelucreaza cu un scarificator sau plug. Acesta mărunțeste și mineralizează solul. Rădăcinile sunt culese manual, iar cioatele de peste 30 cm sunt frezate pâna la adâncimea de 35-40 cm cu utilaje specializate.
  • discuirea, dacă se cultivă legume. În acest fel sunt eliminate ultimele resturi de radacină, solul este afânat, iar producția agricolă poate începe.
  • dacă se dorește păstrarea terenului ca și fâneață, o ultimă lucrare poate fi supra-însămânțarea - în funcție de natura solului si de animalele crescute pe aceste terenuri. Noi încurajăm pe clienții noștri sa decida ei înșiși ce fel de sămânță vor folosi, să o achiziționeze, iar noi vom însămânța terenul conform cerințelor clienților noștri;
  • curățarea livezilor este o operațiune mai grea, datorită copacilor existenți. Defrișarea arboretului parazitar ar trebui făcută împreună cu curățarea pomilor fructiferi de crengi, sau, uneori, este necesară defrișarea totală, sau defrișare rasă. Crește costul lucrării, dar recoltele sunt superioare ulterior.

 

 

Crengile tăiate si arboretul parazitar doborât nu au voie sa rămînă pe pășune sau în livadă! În acest caz, asigurăm contra cost tocarea crengilor, pentru ca terenul sa rămînă neted si curat! Resturile vegetale vor fi folosite ca si mulch, in curtea beneficiarului nostru (lungime 1 - 5 cm). Ele se pot transporta cu orice mijloc de transport de pe câmp, daca clientul dorește acest lucru, pe cheltuiala acestuia.

 

Criterii APIA de control a pășunilor curățate - răzoarele sau cărările animalelor pot ramîne cu tufe pe ele; mai pot rămîne 30 - 50 de copaci sau tufe/hectar pentru a face umbră animalelor; se curăță doar vegetația nedorită, invazivă, parazitară. Se începe cu conturul terenului, pentru a determina exact porțiunea care se curăță. Porțiunile dificile, saturate cu tufe invazive se pot exclude o perioadă scurtă (1 an, 2 ani) de la finanțare, pînă se vor curăța de către noi sau de către proprietar.

 

b. Construim saivane, hale si ingrădituri pentru animale - creștere, ingrășare, exploatare. Asigurăm consultantă gratuită cu privire la amplasarea accesoriilor din hala, in baza unei schite sau a unui plan de amplasament.

 

 

 

 

 

Solicitările dumneavoastră se pot face oricând pe e-mail: vanzari@motounelte.com.ro sau la telefon 0722-520.256, intre orele 8.30 si 17.00. 

 

 

 

Nu avem produse în această categorie.
©2012. Motounelte.com.roprotectia consumatorului - A.N.P.C.